Ce mod mai frumos de a ne exprima emoțiile și sentimentele, decât prin intermediul 👩🎨 Terapiei prin Artă?
📅 Sâmbătă, pe 4 iunie, Gina Bocai – terapeut angelic și artist spiritual – îți dă întâlnire la ✨Harmony Wellness Center, la un atelier de Art Terapie și Mindfulness menit să-ți faciliteze conectarea cu Sinele tău Divin. În cadrul acestuia ne vom delecta cu pictură, dans, muzică și cântec, meditație alături de îngeri, bucurându-ne sufletul, redescoperindu-ne pe noi și învățând să ne apreciem la potențialul nostru maxim.
Fă-ți un dar sufletului 💖 tău și vino alături de noi! ⤵⤵⤵
▶ Despre eveniment
🎨 Creativitatea, dincolo de talent, vorbește despre noi: despre cine suntem cu adevărat, despre trăirile noastre interioare, sentimente și gânduri profunde.
🖌 „Arta înseamnă să vii față în față cu tine însuți.” – Jackson Pollock
Culorile, desenul, pictura…mai pe scurt arta reprezintă pentru noi instrumente prin care ne exprimăm dorințele, gustul, bunăstarea. 🤗 Fiecare culoare pe care o alegem spune ceva despre noi înșine și, deopotrivă, ne influențează trăirile interioare.
În cadrul 👩🎨 atelierului pe care ți le-am pregătit vei avea șansa de a te exprima prin culori, forme și artă, explorându-ți emoțiile și lumea interioară. O să cântăm, dansăm, medităm alături de îngeri, cu scopul de a ne reconecta cu Sinele divin. Toate activitățile întreprinse ne vor facilita accesul la frecvențe înalte, emoții pozitive și pure care ne vor mângâia sufletul, aducând armonia în viețile noastre.
▶ Despre Terapia prin Artă
Terapia prin Artă 🎨 îți oferă mijloacele necesare pentru a te cunoaște mai bine pe tine însuți, sub cea mai autentică și pură formă a ta. Ea dă o voce sufletului, crește încrederea și iubirea de sine.
Arta ne încurajează să gândim creativ, stimulând procesul de autocunoaștere și ajutându-ne să ne eliberăm de emoții negative, de blocaje sau limitări pentru a câștiga perspective noi și a găsi rezolvare problemelor în noi moduri.
Este o modalitate excelentă de a aprofunda cunoștințele 💕 despre sine. Prin intermediul acestei activități, vei descoperi care sunt blocajele care te țin în loc, cum le poți depăși pentru a atinge potențialul tău maxim.
▶️ Beneficii:
✨ autocunoaștere;
✨ reconectarea cu Sinele nostru Divin;
✨ vindecare cu ajutorul terapiei prin artă și culoare;
✨ deblocarea, manifestarea și eliberarea emoțiilor;
✨ relaxare, echilibru și stare de bine generală;
✨ creșterea gradului de conștientizare;
✨ fluidizarea comunicării cu sinele și a relaționării cu ceilalți;
✨ armonie, calm și liniște interioară.
▶ Trainer
Atelierul va fi ghidat de către Gina Bocai. Gina Bocai a absolvit Fizică – Informatică la Facultatea de Fizică din cadrul Universității din Craiova, în anul 2006, dar, după 11 ani de practicare a Designului Grafic a simțit să facă o schimbare, iar în 2016 a absolvit Facultatea de Design, secția Design de Produs, din cadrul Universității Tibiscus din Timișoara.
Unul dintre mediile sale preferate de exprimare este 🎨 Pictura. De-a lungul timpului a organizat diverse evenimente culturale și caritabile în cadrul cărora a promovat tinerii artiști, iar pe plan personal este la a douăsprezecea expoziție personală de pictură.
În timp Gina a ales calea dezvoltării personale prin diverse căi spirituale, lăsându-se călăuzită de îngeri atât ca terapeut, mamă și soție, dar și pentru ceea ce expune pe pânzele sale.
▶️ Detalii organizatorice:
📅 Dată: sâmbătă, 4 iunie
⏰ Oră: 11:00 – 14:00
📌 Locație: la sediul Harmony Wellness Center (Craiova, Str. Brazda lui Novac, Nr. 36, Etaj 3)
✨ Trainer: Gina Bocai – terapeut angelic și artist spiritual
💲 Preț*: 150 lei
*Workshop-ul nu este inclus în abonamente.
**Materialele necesare vor fi aduse de fiecare participant, la libera alegere a fiecăruia: acuarela, acrilic sau creioane colorate
👉 Există posibilitatea de a participa la ședințe de terapie individuală (cu o durată de 1 oră), prețul fiind de 300 lei. 👈
REZERVĂRI
👉 intri pe site și să completezi formularul: hwcenter.ro/contact cu mențiunea „Terapie prin Artă”.
👉 achiți integral taxa de participare.
ℹ Pentru mai multe detalii ne poți suna la ☎ 0775.342.059 !