Elimină stresul din viața ta și bucură-te de relaxare deplină prin yoga! 👌Din 6 mai, timp de 2 luni, vom călători împreună în minunata lume a relaxării și armoniei, prin posturi de 🧘‍♀ yoga și exerciții de respuirație, învățând cum să ne controlăm gâdurile, emoțiile, să fim prezenți în moment și să alungăm stresul din viețile noastre.Hai și tu alături de noi în drumul spre echilibru deplin! ⤵⤵ 
▶ Stresul
Stresul 😥 a devenit catalogat drept o „boală” a secoulului XXI, fiind un element tot mai prezent în viețile multora dintre noi.Fie că vorbim despre un program cotidian agitat, un loc de muncă solicitant sau pur și simplu de acele mici elemente din viețile noastre care ne nelinlștesc și ne produc stări mentale sau emoționale neplăcute, cert este facptul că stresul ne afectează, de la nivel fizic și până la nivelul subtil, spiritual. Stresul 😧 se manifestă ca imposibilitatea de a face față situației exterioare, fie ea la muncă, acasă sau aflată în legatură cu anumite elemente interioare. În momentul în care această stare lăuntrică de neliniște apare, corpul secretă doi hormoni importanți: adrenalina și cortizolul, cu rolul de a ne pregăti în fața pericolului. Aceștia cresc ritmul respirator și cardiac și, în timp, situațiile stresante din viața noastră ajung să se resimtă la nivel fizic, prin alte afecțiuni sau aspecte legate de sănătate. 😢
Printre efectele stresului asupra organismului nostru se numără:
  ▪ scăderea capacității de concentrae;▪ probleme cardiovasculare;▪ creșterea glicemiei;▪ mâncatul pe fond de stres;▪ slăbirea sistemului inumitar;▪ predispoziția la diabet, osteoporoză sau probleme de memorie;▪ probleme cu somnul;▪ lipsa energiei. Din fericire, stresul poate fi controlat, iar practica yoga este un instrument important în gestionarea sa și eliminarea lui din viețile noastre. 
▶ Despre curs
Cursul pe care ți-l propunem are un nivel accesibil 👌 oricrărui nivel de practică yoga, fiind compus din posturi de yoga ce vor evolua prograsiv ca dificultate, ajutându-te să elimini stersul din viața ta și să îți regăsești echilibrul fizic, mental și emoțional. Timp de 📅 2 luni de zile, vei călători, alături de noi, vei învăța:🧘‍♀ asane (posturi de yoga) - ce-ți vor alinia corpul fizic la scopul propus, ajutându-te să-ți calmenzi mintea, relaxezi întreg trupul, îmbunătățești capacitatea de a fi ancorat/ă în prezent și să te echilibrezi pe toate planurile;🌬 Pranayama (respirație yoghină) – tehnici de respirație pentru calmare, liniștire și relaxare prodfundă;😇 diverse alte elemente și tehnici de minsfulness pentru a putea duce, dincolo de salteluța de yoga, toate cele învățate în viața ta de zi cu zi și a fi pregătit/ă în orice moment să faci față stresului cu brio. 
▶ Yoga
Practica Yoga 🧘 este mai mult decât o simplă formă de mișcare, este un instrument ce acționează dincolo de latura fizică, accesând mentalul și emoționalul și ajutând la alinierea tuturor acestor sisteme. Printre beneficiile acestei practici, de care te vei bucura din plin în cadrul cursului, se numără:✨ relaxarea și combaterea stresului zilnic;✨ îmbunutățirea stării de sănătate;✨ creșterea mobilității;✨ dezvoltarea capacității de concentrare;✨ stare de bine;✨ echilibrarea întregului organism. 
▶ Trainer
Cursul va fi coordonat de către 😍 Ruxandra Enache, dansatoare și instructor yoga. De aproximativ 9 ani predă dans și balet, iar de 6 ani ghidează clase de yoga, meditație, pilates, yoga pentru copii, dar și ateliere în care lucrează pe anumite aspecte tehnice (cum ar fi flexibilitatea și echilibrul).De-a lungul anilor, a trecut printr-un număr de ateliere de dans contemporan, yoga-balet, tango argentinian, dans-terapie, workshop-uri și cursuri intensive, destinate perfecționării tehnicii, dar și dezvoltării improvizației și imaginației coregrafice.În cadrul fiecărui curs pe care îl ghidează, Ruxandra încearcă să ofere o experiență unică fiecărui practicant în parte: „Consider că yoga este pentru toată lumea și vă aștept să ne cunoaștem!” 
️ Detalii organizatorice:
  📅 Perioadă de desfășurare: din 3 mai, în fiecare marți  ⏰ Oră: 18:30 -20:00  ⏳ Durată: 2 luni  📌 Locație: la sediul Harmony Wellness Center (Craiova, Str. Brazda lui Novac, Nr. 36, Etaj 3)  ✨ Trainer: Ruxandra Enache - instructor yoga și dansatoare  💲 Preț: valoarea unui abonament de 8 ședințe (420 lei) *Cursul este inclus în abonamentele de yoga!Rezervă-ți chiar acum un loc la curs și dă uitării stersul din viața ta, înlocuindu-l cu echilibru, bunăstare și armonie!⤵
 
✅ REZERVĂRI
Pentru a-ți REZERVA un loc:
👉 Finalizează și achită comanda.
Altă modalitate de rezervare:
👉 intri pe site și să completezi formularul: hwcenter.ro/contact cu mențiunea „Yoga antistres”.👉 achiți taxa de participare (doar în cazul în care nu ai un abonament de yoga activ)- la sediul Harmony Wellness Center (Craiova, Str. Brazda lui Novac, Nr. 36, Etaj 3).
 
▶ Iată câteva din opiniile participanților la cursurile noastre de yoga precedente:🙏 „M-am înscris acum 3 săptămâni la cursul de yoga pentru începători. Profesionalismul, seriozitatea și atenția la detalii descriu perfect clasele de yoga la care am fost. Sunt interesată să practic în continuare yoga la centru și doresc să aprofundez meditația.”- Cristina (Curs yoga pentru începători)🙏 „Yoga mi-a adus foarte multe beneficii în ceea ce privește sănătatea. Cele mai mari efecte s-au simțit la nivelul coloanei vertebrale, reușind să scap de durerile de la nivel lombar. Am învățat cum să mă relaxez, să îmi recapăt energia, am devenit mai flexibilă și mi-am întărit articulațiile. De când practic mă simt mai sănătoasă fizic și psihic.” – Raluca (Curs Yin Yoga)🙏 „Pentru mine yoga este o metodă extraordinară de autocunoaștere: m-a ajutat să mă deschid față de mine, de cei din jurul meu, să am un echilibru fizic și emoțional. După ședințele de yoga am mintea mail limpede, sunt mai liniștită și încărcată energetic și găsesc soluții la problemele care păreau greu de rezolvat. Centrul Harmony este un loc în care mă simt în siguranță și am încredere în instructor. Recomand yoga ca practică pentru a ajunge la cea mai bună versiune a ta.” – Gabriela (Curs Chakra Yoga) ▶Aruncă o privire la ce poți experimenta în cadrul cursului 📽 https://youtu.be/plRIy-331_A ℹ Pentru mai multe detalii ne poți suna la ☎ 0775.342.059 !

Ce lucru mai frumos ai putea face pentru tine și sufletul tău în această 🌤 primvară, când natura parcă te îmbie la schimbare și evoluție, decât să cunoști un mod prin care poți avea grijă de tine și de sănătatea ta, obținând echilibru deplin și cunoscând armonia? 😇Din 3 mai te inivtăm să ni te alături în cadrul unui curs de yoga 🧘♀ pentru începărtori. Acesta te va purta pas cu pas în propria ta călătorie spirituală prin care vei cunoaște mai multe despre legătura corp-minte-emoții, cum le poți echilibra și cum poți fi trăi fiecare zi cu bucurie, încântare și pace în suflet, prin intermediul practicii yoga, cea mai frumoasă și relaxantă formă de mișcare. 🙏Hai alături de noi și pornește în călătoia ta spre echilibru și armonie! ⤵⤵⤵ 
▶ Despre curs
Cursul de yoga pentru îmcepători este dedicat tutror celor care își doresc să:✅ facă mișcare și să cunoască adevărata relaxare;✅ dobândească un bun control al gândurilor și emoțiilor;✅ cunoască și învețe să se folosească de „unelte” cu un puternic impact transformator pentru a aduce echilibrul în viețiele lor.Timp de 📅 2 luni de zile, vei călători alături de noi în lumea practicii yoga, cunoscând cele mai impotant posturi și elemente ce te vor ajuta să te echilibrezi pe toate planurile. 
▶ Yoga
Practica Yoga🧘‍♀ este mai mult decât o simplă formă de mișcare, este un instrument ce acționează dincolo de latura fizică, accesând mentalul și emoționalul și ajutând la alinierea tuturor acestor sisteme.
▶ Ce cuprinde cursul?
Pe parcursul celor 2 luni de curs vei învăța cum să practici corect:👉 8 din cele mai importante posturi de Hatha Yoga tradițională, putând să le folosești zi de zi, oricând simți nevoia de puțină relaxre și echilibare;👉 Salutul Soarelui - un set de 12 posturi de yoga, care îți îmbunătățesc circulația, conferă o stare de bine, de calm generale și susțin sănătatea tuturor sistemelor corpului;👉 2 tehnici de bază din Pranayama – respirația conștientă yoghină care te pune în legătură cu corpul tău și cu latura nevăzută a acestuia, conferindu-ți puterea de a-ți accesa și controla gândurile și emoțiile;👉 2 meditații pentru echilibrarea și armonizarea sistemului corp - minte - emoții. Dacă te gândești că nu ești suficient de flexbil, de calm sau de relxat pentru a practica yoga, acest lucru nu ar trebui să constituie o barieră între tine și minunata luma a practcii yoga. 😊 Yoga te va ajuta să îți dezvolți toate aceste elemente – flexbilitatea, capacitatea de control al gândurilor, puterea de a-ți asculta corpul, a-i înțelege semnalele și a fi conectat la puterea ta interioară, prin practică dobândind:✨ relaxare și combaterea stresului zilnic;✨ îmbunutățirea stării de sănătate;✨ creșterea mobilității;✨ dezvoltarea capacității de concentrare;✨ stare de bine;✨ echilibrarea întregului organism. Cursul pe care ți l-am pregătit este perfect pentru oricine simte nevoia de a aduce un plus de echilibru în viața sa, de a face mișcare și a învăța să-și asculte corpul, aducând echilibru pe toate planutile, prin intermediul practicii yoga. 😍 
▶ Trainer
Cursul va fi coordonat de către dr. Mihaela Roșianu, coordonatoarea singurului centru de nutriție și yoga din Craiova – Harmony Wellness Center. Mihaela este medic de medicină generală și terapeut nutriționist. Totodată este formator autorizat și instructor Yoga acreditat de Yoga Alliance Internațional SUA. 
️ Detalii organizatorice:
  📅 Perioadă de desfășurare: din 3 mai, în fiecare marți⏰ Oră: 18:30 – 20:00  ⏳ Durată: 2 luni  📌 Locație: la sediul Harmony Wellness Center (Craiova, Str. Brazda lui Novac, Nr. 36, Etaj 3) sau online, din confortul casei tale.  ✨ Trainer: Mihaela Roșianu - instructor yoga acreditat de Yoga Alliance SUA; formator autorizat; medic și terapeut nutriționist.  💲 Preț integral: 500 lei ✅ Include:- participarea fizică sau online la clasele cursului;- posibilitatea de participare mixtă (și fizică și online), dacă timpul sau programul nu îți va permite să ajungi la unele clase;- suport de curs, cu principalele posturi învățate la curs. CADOU 💖 la înscriere: acces la platforma Harmony unde vei găsi numeroase resurse cu ajutorul cărora vei putea descoperi mai multe din această lume a relaxării, echilibrului și armoniei, precum:🎁 materiale video cu Salulul Soarelui;🎁 meditațiile învățate în cadrul cursului;🎁 o clasă de yoga completă, de care te vei putea bucura în propriul timp și spațiu, aprofundând cele învățate și putând astfel integra practica yoga și ale sale beneficii pentru trup, minte și suflet în viața ta cotidiană, dobândind echilibru deplin.  Numărul de locuri este limitat❗Înscrierile se pot face până pe 20 aprilie! Nu mai sta pe gânduri și pornește alături de noi pe calea echilibrului deplin prin yoga! ⤵⤵⤵
 
✅ REZERVĂRI
Pentru a-ți REZERVA un loc:
👉 Finalizează și achită comanda.
Altă modalitate de rezervare:
  👉 intri pe site și să completezi formularul: hwcenter.ro/contact cu mențiunea „Yoga începători”👉 achiți avansul (50% din taxa de participare – 250 lei) sau integral taxa de participare (500 lei).Modalități de plată:- la sediul Harmony Wellness Center (Craiova, Str. Brazda lui Novac, Nr. 36, Etaj 3);- în contul IBAN RO23BTRLRONCRT0342420301, deschis la Banca Transilvania, al SC MISSCHIRA SRL, CUI 33825306, detalii plată „Yoga începători”;
 
ℹ Pentru mai multe detalii ne poți suna la 0775.342.059 !

Dormi suficient, dar nu te simți odihnit? 😴 Te confrunți cu insomnii?Avem soluția pentru tine și ești pe cale să o descoperi și să te poți bucura de un somn liniștit și odihnitor! 😇Ți-am pregătit un semniar dedicat somnului, unul din cele mai importante procese ale organismului nostru, de care depinde starea noastră de vitalitate și echilibru, precum și buna funcționarae a întregului corp.Ești gata să descoperi cum îți poți îmbunătăți calitatea somnului și să înveți să dormi liniștit? ⤵⤵⤵ 
▶ Somnul
Fiecare ființă vie are nevoie de somn pentru a supraviețui. ✨ Activitățile pe care le facem în timpul zilei depind în mare parte de ceea ce se întâmplă în timp ce dormim, când organismul nostru, de fapt, nu doarme, ci lucrează pentru a sprijini funcționarea sănătoasă a creierului și pentru a ne menține sănătatea fizică, emoțională și sufletească.Din nefericire, tot mai multe persoane afirmă că se confruntă cu 💤 insomnii, iar acestea sunt cauza altor probleme de sănătate sau a stării constante de oboseală pe timpul zilei. Fie că este vorba de viața cotidiană agitată, orele necorespunzătoare, culcatul prea târziu…toate aceste obiceiuri care ne perturbă echilibrul și ne influențează calitatea somnului pot fi corectate și înlocuite cu un ritual menit să-ți aducă liniștea și mult-dorita odihnă. 
▶ Despre seminar
Seminarul pe care ți l-am pregătit cuprinde atât informații teoretice, cât și practice, care te vor ajuta să îți regăsești echilibrul, să corectezi 🤗 obiceiurile nefavorabile și să îți îmbunătățșeti considerabil calitatea somului. ✨ Dacă dormi un număr suficient de ore, dar atunci când te trezești nu te simți odihnit…✨ Dacă te regăsești adesea în sitația de a nu avea energie pe timpul zilei…✨ Dacă te confrunți cu insomnii din varii motive…✨ Dacă dormi un număr suficient de ore, însă nu la momentul potrivit și te temi că acest obicei ți-ar putea influența sănătatea într-un mod negativ… acest semniar 👌 îți va oferi soluțiile pe care le cauți! 
▶ Ce vom face?
În cadrul smeninarului vei descoperi răspunsul la următoarele întrebări:💤 Ce este somnul și de ce este atât de necesar organimsului nostru?💤 Care sunt procesele care au loc în corp atunci când dormim?💤 În ce mod influențează somnul calitatea vieții?💤 Care este legărura dintre somn și echilibrul corp – minte – emoții? Pe lângă tot acest cumul de informații utile, vom analiza care sunt obiceiurile din viețile noastre care ne afectează calitatea somnului și ce înseamnă o 📝 rutină de somn. În acest fel, vom putea implementa schimbări care să ne ajute să combatem insomniile și să obținem acea stare de calm și relaxare atât de necesare pentru a ne bucura de un somn odihnitor. 
▶ Ce cuprinde seminarul?
✅ O parte teoretică în care vom învăța mecanismele somnului și importanța sa pentru organism.✅ Analiza obiceiurilor de somn și crearea unei rutine pentru o odihnă bună.✅ Acces la platforma online Harmony, unde beneficiezi de:👉 o sesiune de yoga Nidra – yoga somnului conștient;👉 o meditație ghidată de liniștire, care poate fi practicată înainte de somn pentru obținerea unei stări de relaxare;👉 o clasă de yoga pentru somn, cu postruri și exerciții de respirație menite să alunge grijile, stresul, să calmeze mintea și să te ajute să obții liniștea și echilibrul care îți vor asigura un somn odihnitor. 🧘‍♀ Yoga Nidra este una din cele mai profunde stiluri de yoga, fiind concentrată pe meditație și liniștire. Aceasta este denumită și „yoga somnului conștient”, fiindcă exact acesta este sentimentul conferit de practică. Prin Nidra:✨ calmăm mintea, gândurile și emoțiile;✨ se reglează respirația;✨ ne îmbunătățim memoria și capacitățile cognitive;✨ este eliberată în oragnism dopamina – hormonul fericirii;obținem liniște și claritate mentală;procesele sistemului nervos sunt îmbunătățite;ajutăm la obținerea relaxării și a unui somn odihnitor.Mediația ghidată 🙏 ne va ajuta în accesarea unei stări de conștiență superioară, fiind ghidați prin cuvinte și muzică și având efecte de:✨ reducerea stresului;✨ creșterea capacității de concentrare;✨ îmbunătățirea memoriei;✨ liniștire;✨ stare de echilibru și armonie generale.🧘‍♀ Yoga ne va peemite, prin intermediul posturilor și a exerciților specifice de respirație să ne aliniem fizic, mental și emoțional la scopul propus și anume obținerea unui somn odihnitor.Astfel, cu ajutrorul acestor elemente, de care te vei putea bucura în 💻 propriul timp și spațiu, vei putea elimina stresul, oboseala, emoțiile negative și gândurile care îți afetează calitatea somnului, învățând tehnci utile și secrete de liniștire și calm mental, pentru a avea seară de seară un 😴 somn odihnitor și a te trezi plin/ă de energie, bucurându-te de vitalitate întreaga zi. Participă și tu la seminar și cunoaște secretele unui somn liniștit! ⤵⤵⤵ 
️ Detalii organizatorice
  📅 Dată: marți, 5 aprilie  ⏰ Oră: 18:30 – 20:00  📌 Locație: la centrul Harmony (Craiova, Str. Brazda Lui Novac, Nr. 36, Etaj 3) sau online , din confortul casei tale  ✨ Trainer: Mihaela Roșianu – medic, instructor și formator yoga acreditat internațional Yoga Alliance SUA, terapeut nutriționist.  💲 Preț*: 140 leiInclude:✅ participarea la seminar (fizic sau online);✅ meditație ghidată pentru somn (online);✅ clasă de yoga de liniștire înainte de somn (online);✅sesiune de yoga Nidra – yoga somnului yoghin (online). *Seminarul NU este inclus în abonamente.Numărul de locuri este limitat! 
✅ REZERVĂRI
Pentru a-ți REZERVA un loc:
👉 Finalizează și achită comanda.
Altă modalitate de rezervare:
  👉 intri pe site și să completezi formularul: hwcenter.ro/contact cu mențiunea „Seminar somn”
  👉 achiți integral taxa de participare. la sediul Harmony Wellness Center (Craiova, Str. Brazda lui Novac, Nr. 36, Etaj 3).
 
ℹ Pentru mai multe detalii ne poți suna la 0775.342.059 !

Data de 2⃣2⃣.0⃣2⃣.2⃣0⃣2⃣2⃣ este o dată cu totul specială, o ocazie cu care ne întâlnim o dată la 180 de ani!
Nu se putea să lăsăm să treacă un astfel de prilej unic în viețile noastre, fără să profităm de el și să fructificăm 💫 energia atrăgătoare de schimbări profunde ale acestei zile. Așa că, am pregătit un eveniment de meditație prin are vom canaliza energia Universului pentru a ne îndruma pașii către un destin plin de echilibru, pace, liniște și armonie.
Profită de această șansă și celebrează alături de noi data de 22.02.2022! 🙏
 
▶ Semnificația zilei
Ziua de  2⃣2⃣.0⃣2⃣.2⃣0⃣2⃣2⃣ este o dată în oglindă, un palindrom al cărei semnificație numerologică este cu totul aparte.
Această dată va atrage schimbări majore în viețile tuturor. 🤩 Este un punct de cotitură în destinul fiecăruia, marcat de energia puternică a schimbării. Și, pentru a face ca această schimbare să conducă către bine, este important să ne setăm intenții pure, să reflectăm asupra dorințelor noastre sincere și să ne eliberăm de blocaje, bariere, negativitate, deschizându-ne către nou, către transformare și evoluție, către o viață aflată sub semnul armoniei.
2⃣2⃣.0⃣2⃣.2⃣0⃣2⃣2⃣ este o zi magică nu doar prin reflectivitatea acestei date, fiind deopotrivă și a 22-a zi conform calendarului lunar. Astfel, ziua de mâine este coordonată de 8 cifre de 2. Cifra 8 este chiar numărul ✨ Karmei și simbolul ♾ Infinitului, de aceea toate acțiunile, gândurile, intențiile înfăptuite sau setate mâine ne vor marca profund destinul.
Cifra 2⃣ este un simbol al echilibrului, binele și răul, armonia și haosul se împletesc armonios în el.
▶ Despre eveniment
Pentru a canaliza toate aceste energii în viețile noastre și a ne facilita drumul spre transformare, ne vom folosi de 🧘‍♀ meditație, un instrument puternic echilibrant și armonizant.
Ne vom elibera de bariere, blocaje ce stau în calea evoluției noastre. Vom lăsa în urmă tot ce înseamnă griji, stres, emoții negative, setându-ne intențiile ce ne dorim să ne marcheze destinul. 😇 Vom semăna semnințele schimbării și vom îmbrățișa transformarea cu sufletele deschise.
Vibrațiile celor opt cifre de 2 din data de mâine sunt puternice, așa că orice gând, fie el doar trecător, orice intenție sau dorință va avea un potențial extraordinar de manifestare. 😍 Încearcă să-ți pui în ordine gândurile și scopurile, plăniește-ți cele mai profunde dorințe și lasă-te susținut/ă de Univers în realizarea lor.
Ziua de 2⃣2⃣.0⃣2⃣.2⃣0⃣2⃣2⃣ este punctul de cotitură în destinul fiecăruia dintre noi, iar în minutul de aur al acestei zile la ora 22:22 este recomandat să-ți setezi cea mai dragă dorință cu voce tare. Vei vedea apoi că destinul tău va fi marcat de realizări mărețe și împliniri cum n-ai fi sperat vreodată.
Participă la evenimentul de meditație, crede în puterea și bunătatea Universului și visele tale se vor împlini! 🤗
Rezervă-ți chiar acum un loc! ⤵
 
️ Detalii organizatorice
  📅 Dată: marți, 22.02.2022
  ⏰ Oră: 18:30 – 19:45
  📌 Locație: la sediul Harmony Wellness Center (Craiova, Str. Brazda lui Novac, Nr. 36, Etaj 3) sau online, din confortul casei tale.
  ✨ Trainer: Mihaela Roșianu - medic și terapeut nutriționist; instructor yoga acreditat de Yoga Alliance SUA și formator autorizat.
  🪙 Evenimentul este inclus în abonamente.
  În afara abonamentelor, taxa de participare este de 60 lei.
Numărul de locuri este limitat ‼
✅ Rezervă-ți locul intrând pe site ▶ https://www.hwcenter.ro/rezervari/
ℹ Pentru mai multe detalii ne poți suna la 0775.342.059 !

Iată-ne ajunși și în această clipă magică, în care anunțăm primul RETREAT 😍 din acest an, prima călătorie în care ne vom bucura de armonie, liniște și echilibru, împreună!Și cum 🌤 Echinocțiul de Primăvară🌹 este un moment prielnic al renașterii, simbolizând echilibrul din natură și din Univers, ne-am gândit să fructificăm această energie în viețile noastre, evadând în natură și bucurându-ne de yoga, ritualuri și practici profunde ce ne vor alinia la scopul retreat-ului: găsirea echilibrului fizic – mental - spiritual și renașterea noastră către armonie. 😇Hai și tu alături de noi în această călătorie în care vom sădi semințe cu intenții pure și vom presăra 🌸 petale de echilibru pe calea noastră spre armonie! ⤵⤵⤵ 
▶ Despre echinocțiu
Echinocțiul de Primăvară 🌹 este simbolul suprem al renașterii, atât cea a naturii, cât și cea interioară. În cadrul retreat-ului ne vom folosi de această energie specifică echinocțiului pentru a semăna iubire, pace, liniște, armonie și a aduce „raze de soare” în viețile noastre.Așa cum ziua este egală cu noaptea în momentul echinocțiului, la fel vom învăța și noi, de la natură, să ne echilibrăm energiile, să punem în balanță ⚖ lumea exterioară și universul interior, regăsind echilibrul dintre cele două. 
▶ Cum vom face acest lucru?
Așa cum v-am obișnuit în călătoriile noastre precedente, ne vom folosi de instrumente consacrate pentru potențialul lor transformator și echilibrant.🧘‍♀ Prin yoga ne vom alinia corpul fizic la scopul propus, vom înlătura tensiunile, oboseala, grijile și tot ceea ce ne stă în calea armoniei, înlocuindu-le cu relaxare, bună dispoziție, energii bune și echilibru deplin.🙏 Ritualurile specifice Echinocțiului de Primăvară ne vor oferi șansa de a călăuzi energia sa în viețile noastre. Deschizându-ne sufletul și golindu-ne mintea de elementele cotidiene care ne perturbă, vom obține claritate în gânduri, vom lăsa în urmă „haina grea” a iernii (grijile, stresul, oboseala) și vom păși spre o stare de spirit pozitivă, spre vibrații înalte… spre armonie. 
🌸 Petale de echilibru
Retreat-ul pe care ți-l propunem te va ghida pe calea renașterii și transformării spirituale. 🏞 Vei învăța cum să îți asculți trăirile și emoțiile, să îți aliniezi vocea ta interioară la scopul suprem al regăsirii echilibrului și să te bucuri de clipă. Ceea ce vei semăna, vei culege!Pentru a valorifica la maxim toată această energie a 🌤 Echinocțiului de Primăvară pe care Universul ne-o dăruiește, este necesar să sădim idei, gânduri și dorințe pure, sincere și pozitive, fiindcă echinocțiul va favoriza împlinirea acestora.În primul rând, ne vom purifica fizc, mental și spiritual, pregătind terenul pentru a primi în viețile noastre armonia, liniștea și echilibrul așa cum se cuvine 🥰. Apoi, cu sufletele deschise vom păși pe această nouă cale, fiind pregătiți să învățăm lucruri noi și să ne vindecăm, renăscând plini de energie și cu forțe proaspete.Venind alături de noi ai șansa de a redescoperi relaxarea, de a te cunoaște mai bine, în profunzimile minții și sufletului tău, și de a aduce în viața ta liniște mentală, echilibru, armonie, de a lăsa razele sufletului tău să îți lumineze calea spre vindecare, spre liniște, spre renaștere și fericire. 🤗 Renaște împreună cu natura spre cea mai luminoasă versiune a ta! 🙏Rezervă-ți și tu un loc în retreat și să pornim la drum: Calea spre armonie este la doar un pas! ⤵⤵⤵ 
️ Detalii organizatorice
  📅 Perioadă de desfășurare: vineri, 18 martie (11:00) – duminică, 20 martie (17:00) 📌 Locația va fi comunicată participanților.✨ Trainer: Mihaela Roșianu – medic, instructor și formator yoga acreditat internațional Yoga Alliance SUA, terapeut nutriționist. 💲 Preț integral: 1200 leiInclude:✅ cazare – loc în cameră dublă:✅ toate activitățile retreat-ului;✅ toate mesele zilei. ‼ Înscrierile se pot face până pe pana pe 1 martie ‼Primii 8 înscriși primesc un 🎁 CADOU surpriză! 
✅ REZERVĂRI
Pentru a-ți REZERVA un loc:
👉 Finalizează și achită comanda.
Altă modalitate de rezervare:
  👉 intri pe site și să completezi formularul: hwcenter.ro/contact cu mențiunea „Retreat echinocțiu”👉 achiți avansul de 50% (600 lei) sau integral taxa de participare. la sediul Harmony Wellness Center (Craiova, Str. Brazda lui Novac, Nr. 36, Etaj 3).
 
ℹ Pentru mai multe detalii ne poți suna la 0775.342.059 !

Recapătă-ți controlul asupra minții și emoțiilor 😍 tale, cu ajutorul psihoterapiei, practicii yoga, a tehnicilor de mindfulness și a suportului pe care ți-l voi oferi pe tot parcursul acestui drum la finalul căruia vei reuși să deții câștigi controlul asupra anxietății! 😇 
Folosim termenul – anxietate - cu foarte multa ușurință, în ultimul timp. Deopotrivă copii și adulți se declară, referindu-se la stările lor de neliniște, de îngrijorare, la temeri sau frici, ca fiind anxioși. Din păcate, uneori au dreptate...😥Dacă eviți sa faci lucruri gândindu-te că ceva rău se poate întâmpla, dacă ai tendința de a vedea partea goală a paharului, dacă te învinovățești pentru lucruri și te întorci la cum ai fi putut face altfel sau dacă îți imaginezi cum vor evolua situațiile și încerci să controlezi toate variabilele, cu siguranță ai nevoie de o nouă perspectivă care să te ajute să te și bucuri de lucrurile și oamenii din jurul tău.Și...Dacă îți simți stomacul strâns atunci când ești nevoit să iei decizii, dacă simți cum pulsul îți crește și vocea îți devine gâtuită, dacă îți simți cum te înfierbânți atunci când trebuie să faci multe din sarcinile tale...Atunci este foarte posibil să ai o tulburare anxioasă. 👈Pentru a înțelege mai bine ce este anxietatea și, mai ales, ce poți face să-ți recâștigi controlul asupra minții și emoțiilor tale, te invit sa participi la un program nou ce te va ajuta să-ti accesezi resursele personale, în plan mental, emoțional și fizic, pentru a te bucura din nou, cu autenticitate, de experiențele tale. 
▶Cum vom face asta împreună?
Ne vom întâlni 📅 săptămânal, în fiecare zi de marți, la ora 18:00, începând din 22 februarie, și timp de 10 săptămâni vom explora anxietatea, fiindu-ți aproape pentru a-ți putea înțelege gândurile și emoțiile, a înțelege reacțiile corpului tău și comportamentele pe care le ai atunci când ești anxios.Grupul nostru 🤗 nu va avea mai mult de 10 persoane, aceleași pe întreaga durată a programului, astfel încât tu sa poți trăi aceasta experiență minunată în liniște, deplină confidențialitate și siguranță.🙏 Prin mindfulness vei învăța că fiind prezent conștient în propriile experiențe te poți conecta mai autentic cu tine și propriile credințe depre viata. 🧘‍♀ Prin yoga îți vei descoperi corpul altfel decat pana acum, oferindu-i o experiență unică de relaxare și descoperindu-ți limitări și posibilități pe care poate nu le știi încă. 📝 Prin monitorizările săptămânale îți vei fi martor la experiențele și situațiile pe care le vei trăi într un fel în care nu ai mai făcut-o, cu obiectivitate și cu noi perspective ce îți vor îmbogăți cunoașterea personală.De aceea, am ales să combin în cadrul acestui program de doar 10 săptămâni, psihoterapia cu yoga și mindfulness, pentru ca tu sa poți avea un contact profund cu tine, pe mai multe niveluri simultan care sa te ajute sa ți activezi toate resursele personale, știute sau latente, și sa câștigi controlul asupra anxietății. ❤️ 
De cine este coordonat programul?
Programul de va desfășura sub coordonarea Suzanei Pavlov - psiholog și psihoterapeut, o persoană pasionată de lucrul cu oamenii și deschisă la fiecare provocare. Suzana este psiholog clinician specialist; specialist în psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională; psihoterapeut de formare cognitiv-comportamentală. Sub îndrumarea sa vei învăța tehnici utile în viața de zi cu zi, te vei autocunoaște și vei reuși să deții un bun control al emoțiilor și stărilor tale interioare.
 
️ Detalii organizatorice
📅 Dată: din 22 februarie, în fiecare marți⏰ Oră: 18:00 – 20:00⏳ Durată: 10 săptămâni📌 Locație: la sediul Harmony Wellness Center (Craiova, Str. Brazda lui Novac, Nr. 36, Etaj 3).✨ Trainer: Suzana Pavlov – psiholog și psihoterapeut💲 Preț integral: 690 lei Numărul de locuri este limitat ‼
 
✅ REZERVĂRI
Pentru a-ți REZERVA un loc:
👉 Finalizează și achită comanda.
Altă modalitate de rezervare:
  👉 intri pe site și să completezi formularul: hwcenter.ro/contact cu mențiunea „Program Anxietate”👉 achiți avansul de 50% (345 lei) sau integral taxa de participare. la sediul Harmony Wellness Center (Craiova, Str. Brazda lui Novac, Nr. 36, Etaj 3).
 
ℹ Pentru mai multe detalii ne poți suna la 0775.342.059 !

Descoperă arta meditației🙏 și cunoaște echilibrul profund cu ajurorul ei!Ți-am pregătit un curs de 8 săptămâni care te va purta pas cu pas în lumea minunată a meditației. 🧘‍♀ Este o experiență intensă și transformatoare prin care îți vei cunoaște corpul, vei descoperi cum să-ți controlezi gândurile și emoțiile, vei învăța să te echilibrezi și să-ți menții armonia, indiferent de circumstanțele exterioare, având la îndemână, zi de zi, cel mai puternic element de echilibrare.Pornește alături de noi pe calea spre o viață sănătoasă și fericită prin meditație! ⤵⤵⤵ 
▶ Despre program
Viețile noastre cotidiene au devenit tot mai agitate, iar noi ne pierdem ușor ușor în tot acest tumult. Nu puțini sunt aceia dintre noi care se confruntă cu probleme de concentrare, de somn, chiar de memorie și acest lucru este normal, fiindcă am uitat să știm cum este să luăm o pauză și să ne ascultăm pe noi.😊 Din dorința de a le oferi tuturor celor care au nevoia de un instrument prin care să se cunoască, să învețe să își asculte corpul și emoțiile și să aducă echilibrul atât de necesar în viețile lor, am creat acest programde meditație.🧘‍♀ Programul pe care ți-l propunem este mai mult decât un simplu curs, el este o inițiere teoretică și practică în arta meditației, un cumul de informații teoretice și practice care te vor ajuta să stăpânești și să practici meditația în mod conștient și să îi aplici învățăturile în viața ta de zi cu zi pentru a trăi în armonie cu tine, cu lumea și cu tot ce te-nconjoară.
Meditația
Meditația este o modalitate excelentă de a te detașa, a lua o pauză și a privi către interior. Prin intermediul ei te poți detașa de toate acele gânduri și emoții care te neliniștesc, de griji, de stres, vei îndepărta oboseala, obținând claritate mentală. Astfel, îi vei oferi corpului tău suportul necesar pentru a-și regla toate sistemele, stabilindu-ți echilibrul interior.😇 Meditația înseamnă să-ți transformi mintea astfel încât să poți să trăiești cât mai bine posibil.Scopul acestei practici nu este să te transforme într-o nouă persoană, ci să te învețe să vezi lucrurile dintr-o nouă perspectivă și să te înțelegi mai bine atât pe tine, cât și pe cei din jur. De asemenea, scopul meditației este să te ajute să trăiești în prezent și să te concentrezi asupra lucrurilor pe care le faci fără ca mintea ta să ”plece” în altă parte. ❤️ 
▶ Beneficiile meditației
Adesea, atunci când se vorbește de meditație sunt punctate beneficiile fizice, mentale și spirituale ale acesteia. Însă, trebuie să știi că toate acestea se bazează pe dovezi științifice. 🧬 Există peste 3000 de studii care demonstează cât de minunată este meditația pentru întreg organismul.Iată câteva dintre concluziile acestora: ✅ Practicile de mindfulness reduc depresia și anxietatea, prin stabilirea unui echilibru mental și a unei stări de conștineță care permite depășirea acestora. ✅ Este un instrument util în controlul emoțiilor negative și al gândurilor. ✅ Oferă o nouă perspectivă asupra vieții. ✅ Prin integrarea practicilor de conștiență în viața cotidiană, sunt stimulate procesele de învățare, memoria și crește volumul materiei cenușii din creier. ✅ Calitatea somnului este îmbunătățită considerabil, în special prin meditația practicată seara. ✅ Riscul apariției bolilor de inimă sau a complicațiilor afecțiunilor preexistente este diminuat prin meditație, grație efectului de reglare a circulației și tensiunii arteriale. ✅ Prin constrolul stresului, aceasta ajută la întărirea sistemului imunitar și întărește organismul în lupta împotriva bolilor. ✅ Meditaţia practicată pe termen lung sporeşte abilitatea de generare a undelor gamma în creier. ✅ Anumite forme de meditație au efect de asupra lungimii telomerilor cromizomilor, ceea ce dovedește că poate prelungi viața. ✅ Ne ajută să ne alocăm eficient resursele mentale, pentru a evita pierderea concentrării. ✅ În plus, meditația își arată efectele benefice și asupra menopauzei, sindromului premenstrual, metabolismului și întreguui organism.Pe scurt, ştiinţa confirmă experienţa milioanelor de practicanţi în legătură cu 😍 beneficiile meditației și anume faptul că aceasta este un instrument care contribie la prevenirea multor boli, la susținerea generală a organismului, ajutându-ne pe toate planutile – fizic, mental și spiritual – să trăim în deplin echilibru și armonie.Acum că știi toate acestea, fii gata de a îmbrățișa meditația și descoper-o pas cu pas, las-o să te ghideze către tine și să îți arate ce înseamnă echilibrul cu adevărat!🙏
 
De cine este coordonat programul?
Meditațiile se vor desfășura sub coordonarea dr. Mihaela Roșianu. Mihaela este coordonatoarea singurului centru de nutriție și yoga din Craiova – Harmony Wellness Center, medic de medicină generală și terapeut nutriționist. Totodată este formator autorizat și instructor Yoga acreditat de Yoga Alliance Internațional SUA, obținând specializare la primul curs de yoga autorizat din România. 
️ Detalii organizatorice:
📅 Dată: din 3 februarie, în fiecare joi⏰ Oră: 18:15 – 19:30⏳ Durată: 8 săptămâni📌 Locație: la sediul Harmony Wellness Center (Craiova, Str. Brazda lui Novac, Nr. 36, Etaj 3) sau online, din confortul casei tale.🧘‍♀ Trainer: Mihaela Roșianu - medic și terapeut nutriționist; instructor yoga acreditat de Yoga Alliance SUA și formator autorizat.💲 Preț integral: 350 lei✨ Poți participa la clase și folosind abonamentul pe care îl ai în prezent la yoga.✨ ✅ REZERVĂRI
Pentru a-ți REZERVA un loc:
👉 Finalizează și achită comanda.
Altă modalitate de rezervare:
👉 intră pe site și să completează formularul: hwcenter.ro/contact cu mențiunea „Program Meditație” 👉 achiți integral taxa de participare (la sediul Harmony Wellness Center (Craiova, Str. Brazda lui Novac, Nr. 36, Etaj 3).
 
ℹ Pentru mai multe detalii ne poți suna la 0775.342.059 !

Pășește alături de noi în lumea magică și plină de armonie a practicii yoga! 🧘‍♀Din 22 ianuarie, dăm startul unui nou curs de yoga dedicat începătorilor, care îți va deschide porțile acestei lumi a relaxării prin mișcare, descoperind tehnici străvechi de armonie și echilibru de care te vei putea folosi zi de zi pentru a fi sănătos și fericit. 😇 Sub blânda ghidare a Mihaelei Roșianu – instructor de yoga cu acreditare internațională – vei descoperi pas cu pas cum te poți folosi de propriul corp, de repsirație și de puterea minții ca să elimini stresul, oboseala și dezechilibrele din viața ta, deveind mai prezent, mai echilibrat și mai... sănătos. 🙏Fă chiar astăzi primii pași spre armonia ta, rezervându-ți un loc la curs! ⤵⤵⤵ 
▶ Despre CURS
Cursul de yoga 🧘‍♀ dedicat începătorilor pe care ți-l propunem este o metodă excelentă de a cunoaște secretele acestei practici cu beneficii extraordinare pentru mintea, trupul și sufletul tău, parcurgând treptat, pas cu pas, acestă călătorie prin care vei dobândi echilibru și armonie. Stilul abordat în cadrul claselor este ✨Hatha Yoga ✨ tradițională, o formă a practicii yoga cu rădăcini străvechi, ce combină asanele (posturile specifice), cu tehnicile de respirație Pranayama și exercițiile de meditație și mindfulness, conferindu-ți o minte relaxată, un corp flexibil și deschizându-ți calea spre autocunoaștere.  Pe parcursul cursurilor, vom parcurge cele 8 ramuri ale practicii yoga, cunoscând baza învățăturilor yoghine:1 Yama: MoralitateaAceastă ramură descrie ce atitudine, precum și ce comportament trebuie să aibă practicantul faţă de oameni în comunitate/ societate. Este vorba, bineînțeles, despre comportamentul corect pe care practicantul trebuie să îl adopte în viaţă. Yama înglobează următoarele principii de conduită morală și spirituală pentru o viață în armonie cu tot ce ne-nconjoară:
  • Ahimsa: nonviolenţa comportamentală, dar și a gândurilor ;
  • Satya: onestitate și adevăr în gânduri, vorbe și fapte;
  • Asteya: moderația, etică și în tot ceea ce facem; furtul, mâncatul în exces ori agonisirea banilor din lăcomie sunt modalități prin care se încalcă principiul Asteya;
  • Brahmacharya: moralitatea sexuală;
  • Aparigraha: înăbușirea poftelor, opusul lăcomiei.
 2 Niyama: AutodisciplinăCea de-a doua ramură face referire la atitudinea pe care yoghinul trebuie să o aibă faţă de el însuşi. Aceasta se referă la bune practici morale, precum:
  • Saucha: puritatea interioară și exterioară, în gânduri și în fapte, a corpului și a minții;
  • Samtosa: mulţumirea cu ce ai și capacitatea de a te bucura lucruri așa cum sunt;
  • Tapas: austerităţile spirituale pentru creșterea anduranței și menținerea echilibrului;
  • Svadhyaya: introspecţia, starea de conștientizare permanentă;
  • Isvara pranidhana: acceptarea divinității.
 3 Asanele: Posturile fiziceCea de-a treia ramură a practicii yoga o constituie asanele, adică posturile fizice adoptate. Prin intermediul acestora vom descoperi cum să ne folosim de propriul corp, de mușchi și articulații pentru a ne echilibra, nu doar fizic, ci și mental. Asanele ne vor permite să ne concentrăm şi să mărim gradul de conştientizare, paşi esenţiali în procesul de meditaţie.În plus, vei beneficia de un suport de curs complet, cu principalele asane practicate în Hatha Yoga tradițională, explicate pas cu pas pentru a le putea exersa ori de câte ori simți nevoia și a beneficia de efectele lor minunate. 4 Pranayama: RespiraţiePrin controlarea respiraţiei se pot controla energiile, fluctuațiile minții. Tehnicile de respiraţie Pranayama te vor ajuta să înveți cum să respiri conștient și să te folosești de puterea respirației pentru a dobândi calm și claritate mentală, relaxare și echilibru.  Pranayama este cea mai eficientă metodă de purificare, fiind folosită atât ca atare, ca tehnică de sine stătătoare, cât şi combinată cu asanele. 5 Pratyahara: Retragerea simţurilorProvenind din sanscrită, Pratyahara se traduce prin retragere şi presupune interiorizarea atentiei conştiinţei prin retragerea atenției de la  cele 5 simţuri (văzul, auzul, mirosul, gustul și simțul tactil). Detaşându-ne în mod controlat de tot ce ţine de lumea exterioară, vom reuşi să ne concentrăm asupra ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Pratyahara nu permite simţurilor fizice să ne controleze. 6 Dharana: Concentrarea intermitentăPratyahara va crea contextul perfect pentru Dharana, adică pentru concentrarea mentală intermitentă. Dacă asanele ne temperează corpul, Pranayama ne ajută să controlăm energiile, iar prin Pratyahara blocăm simţurile, Dharana ne ajută să ne concentrăm asupra unui singur lucru, fără a fi distraşi de vreun gând sau factor din exterior. 7 Dhyana: Concentrarea permanentăDhyana este starea de meditație, cea de-a şaptea ramură a practicii yoga, ce presupune concentrarea permanentă. În cadrul cursului, te vei iniția în meditație, învățând cum să îți golești mintea de gânduri, sufletul de emoții negative, să fii prezent în moment și să te concentrezi trup, minte și suflet la bunăstarea ta.Prin meditație, vei face descoperiri despre sine, pătrunzând în lumea ta interioară și scoțând la lumină calitățile minunate cu care ai fost înzestrat. În acest mod, practicând constant meditația, te vei putea manifesta la potențialul tău maxim. 8 Samadhi: Descoperirea divinităţiiÎn traducere, Samadhi înseamnă "a aduce împreună". Aceasta este stadiul final în yoga şi presupune comuniunea cu divinitatea. În această etapă, simţurile sunt complet adormite, în timp ce mintea este mai alertă ca niciodată. Patanjali descrie acest ultim stadiu ca fiind cel care ne duce într-o stare de extaz, conectându-ne cu întreg Universul.Pe lângă toate acestea, cursul îți va deschide lumea autocunoașterii, prin intermediul tehnicilor începătoare de 🤩 Mindfulness, care îți vor folosi și în viața cotidiană, reușind să depășeti provocări zilnice, emoții negative sau bariere care stau în calea dezvoltării tale personale și evoluției spirituale. Timp de 9 luni de zile, vei călători alături de noi în lumea practicii yoga, dobândind:✨ relaxare și combaterea stresului zilnic;✨ îmbunutățirea stării de sănătate;✨ reducerea greutății corporale;✨ creșterea mobilității;✨ dezvoltarea capacității de concentrare;✨ influențarea stării de bine mentale;✨ tratarea hipertensiunii arteriale, astmului bronșic, afecțiunilor tiroidiene;✨ echilibrarea întregului organism. ▶Auncă o privire la ce poți experimenta în cadrul cursului: https://youtu.be/plRIy-331_A 
Trainer
Cursul va fi coordonat de dr. Mihaela Roșianu, coordonatoarea singurului centru de nutriție și yoga din Craiova – Harmony Wellness Center. Mihaela este medic de medicină generală și terapeut nutriționist. Totodată este formator autorizat și instructor Yoga acreditat de Yoga Alliance Internațional SUA. 
Opiniile celor care au luat parte la cursurile noastre anterioare:
✨ „M-am înscris la începutul anului la cursul de yoga pentru începători. Profesionalismul, seriozitatea și atenția la detalii descriu perfect clasele de yoga la care am fost. Sunt interesată să practic în continuare yoga la centru și doresc să aprofundez meditația.”- Cristina (Curs yoga pentru începători) ✨ „Yoga mi-a adus foarte multe beneficii în ceea ce privește sănătatea. Cele mai mari efecte s-au simțit la nivelul coloanei vertebrale, reușind să scap de durerile de la nivel lombar. Am învățat cum să mă relaxez, să îmi recapăt energia, am devenit mai flexibilă și mi-am întărit articulațiile. De când practic mă simt mai sănătoasă fizic și psihic.” – Raluca (Curs Yin Yoga) ✨ „De fiecare dată, practica yoga mă ajută să mă întorc la mine, la ceea ce este cu adevărat important. Îmi dorersc să implementez și meditația și conștientizarea stării de prezență în rutina mea zilnică. Mulțumesc pentru bucurie și liniște.” – Adela (Curs de transformare interioară) 
️ Detalii organizatorice - Modulul 1:
  📅 Perioadă de desfășurare: 22-23 ianuarie  ⏰ Oră: 10:00 – 15:00  📌 Locație: la sediul Harmony Wellness Center (Craiova, Str. Brazda lui Novac, Nr. 36, Etaj 3) sau online, din confortul casei tale.  ✨ Trainer: Mihaela Roșianu - instructor yoga acreditat de Yoga Alliance SUA; formator autorizat; medic și terapeut nutriționist.💲 Preț integral: 440 lei  ✅ Include:- participarea fizică sau online la clasele cursului;- posibilitatea de participare mixtă (și fizică și online), dacă timpul sau programul nu îți va permite să ajungi la uenle clase;- suport de curs, cu principalele posturi din Hatha Yoga tradițională;- Video-Book 💻 cu înregistrările principalelor tematici din curs, la care vei avea acces nelimitat;- acces la platforma Harmony, cu resurse GRATUITE🆓  pentru o viață în deplin echilibru și armonie. Numărul de locuri este limitat ‼
 
✅ REZERVĂRI
Pentru a-ți REZERVA un loc:
👉 Finalizează și achită comanda.
Altă modalitate de rezervare:
  👉 intri pe site și să completezi formularul: hwcenter.ro/contact cu mențiunea „Yoga Începători”👉 achiți integral taxa de participare la sediul Harmony Wellness Center (Craiova, Str. Brazda lui Novac, Nr. 36, Etaj 3).
 
ℹ Pentru mai multe detalii ne poți suna la 0775.342.059 !

Transformă-te 🧘‍♀ în cea mai frumoasă versiune a ta, cu ajutorul practicii yoga și a învățăturilor sale străvechi! Îți propunem un curs intens, dedicat practicanților de yoga de nivel avansat, care te va purta într-o minunată călătorie prin care vei descoperi diverse stiluri de yoga, tehnici de respirație vindecătoare și echilibrante, precum și stiluri de meditație și mindfulness. 😇 Prin toate acestea te vei cunoaște pe tine, folosindu-te de elementle învățate, cu un puternic efect de transformare interioară, evoluând pe plan personal și spiritual și trăind în deplină armonie. Rezervă-ți chiar acum un loc la curs și pornește pe calea echilibrului, autosunoașterii și armoniei alături de noi! ⤵⤵⤵ 
▶ Despre CURS
Cursul de transformare interioară cuprinde învățături străvechi, folosindu-se de instrumente precum:✨ Hatha Yoga, exerciții de respirație Pranayama și meditații tradiționale pentru relaxare și echilibru profund;✨ elemente de Kriya Yoga, Kundalini și Yin Yoga pentru autocunoaștere, vindecare și consolidarea relației cu sinele;✨ diverse tipuri de meditație Budista și Zen pentru claritate mentală și armonizare completă;✨ practici profunde de hermetism și transformare spirituală prin care vei aduce armonia în viața ta, descoperind noi dimensiuni de exprimare și regăsire a echilibrului. Timp de 9 luni de zile, vei „călători” alături de noi în această lume minunată a practicii yoga, făcând descoperiri despre sine, dezvoltându-te și pornind pe calea armoniei, a autoaprecierii și manifestării potențialului tău maxim. 🙏  
Opiniile celor care au luat parte la cursurile noastre anterioare:
🤩 „A fost un curs eliberator, cu foarte multe conștientizări, din care am învățat multe exerciții practice și pe care le pot aplica zilnic pentru că mă ajută în transformarea mea.” – Mădălina (Curs de transformare interioară)🤩 „De fiecare dată, practica yoga mă ajută să mă întorc la mine, la ceea ce este cu adevărat important. Îmi dorersc să implementez meditația și conștientizarea stării de prezență în rutina mea zilnică. Mulțumesc pentru bucurie și liniște!” – Adela (Curs Chakra Yoga)🤩 „Am venit acum 8 săptămâni în căutarea de liniște, de câteva ore în care să lucrez cu mine și să mă relaxez, armonizez și calmez în interior. Am primit ce căutam, de aceea voi continua să vin la cursurile de la voi. Vă mulțumesc!” – Anca (Curs Yoga & Ayurveda)🤩 „Un curs cu adevărat transformator. Pe mine m-a adus pe drumul pe care îl căutam și voi continua să îl parcurg cu siguranță. Mulțumesc mult pentru experiență și pentru curajul pe care îl am acum!” – Ana (Program de transformare interioară) ▶Auncă o privire la ce poți experimenta în cadrul cursului: https://youtu.be/plRIy-331_A 
️ Detalii organizatorice - Modulul 1:
  📅 Perioadă de desfășurare: 15 – 16 ianuarie  ⏰ Oră: 10:00 – 16:00  📌 Locație: la sediul Harmony Wellness Center (Craiova, Str. Brazda lui Novac, Nr. 36, Etaj 3) sau online, din confortul casei tale.  ✨ Trainer: Mihaela Roșianu - instructor yoga acreditat de Yoga Alliance SUA; formator autorizat; medic și terapeut nutriționist.💲 Preț integral: 530 lei Cei care dețin un abonament de YOGA activ beneficiează de PREȚ PROMO: 440 lei
 
✅ REZERVĂRI
Pentru a-ți REZERVA un loc:
👉 Finalizează și achită comanda.
Altă modalitate de rezervare:
  👉 intri pe site și să completezi formularul: hwcenter.ro/contact cu mențiunea „Yoga Avansați”👉 achiți integral taxa de participare la sediul Harmony Wellness Center (Craiova, Str. Brazda lui Novac, Nr. 36, Etaj 3).
 
ℹ Pentru mai multe detalii ne poți suna la 0775.342.059 !

Pășește în 🤩 Noul An sub cea mai bună versiune a ta!Pătrunde în timpul și spațiul armoniei, dedicându-ți 21 de zile ție și transformării tale interioare, participând la programul ✨Timpul și spațiul tău✨ un program de meditații ghidate ce te vor conduce pe calea armoniei. Folosindu-ne de enegia aparte a acestei perioade din an, vom parcurge pas cu pas această călătorie de curățare, purificare, renaștere și transformare ce ne va oferi o nouă viziune asupra vieților noastre și ne va ajuta să ne descoperim pe noi, cunoscând comorile noastre ascunse și permițându-le să se manifeste și să ne lumineze viețile. 🌟Hai alături de noi pe calea armoniei! ⤵⤵⤵ 
▶ Despre program
Între 4 decembrie, odată cu ultima Lună Nouă a acestui an și Eclipsa Totală de Soare, și 24 decembrie, momentul magic al Ajunului Crăciunului, urmează o perioadă intensă de transformări, presărată cu multiple evenimente astrologice cu o însemnătate și energie aparte. 🙏Pentru a ne pregăti fizic, mental și spiritual, liniștindu-ne mintea, dând deoparte toate grijile, emoțiile negative, agitația din viețile noastre și a ne deschide către schimbare și transformare ți-am pregătit un program de 21 de zile de 🧘‍♀ meditații ghidate, profund echilibrante și armonizante, prin intermediul cărora vei parcurge pas cu pas, alături de noi, această călătorie spirituală minunată ce te va conduce spre evoluție pe toate planurile vieții tale.„În liniştea minţii mă văd pe mine însumi aşa cum sunt - eliberat.”În fiecare zi, din confortul ,casei tale sau de oriunde te afli, vei putea practica 10 minute de meditație, acordându-ți timp pentru tine. Prin intermediul acestor clase vei putea să: ✨ te cunoști mai bine; ✨ îți explorezi lumea interioară; ✨ te eliberezi de emoții negative, sters, oboseală; ✨ te cureți și purifici fizic, mental, energetic și spiritual; ✨ te dezvolți interior; obții o stare de prezență și conștiență profunde; ✨ experimentezi relaxarea profundă; ✨ aduci echilibrul și armonia în viața ta, canalizând energia aparte a acestei perioade pentru a-ți aduce împliniri pe toate planurile, vindecare, transformare și șansa de a porni pe calea destinului care îți este menit: o viață mai bună, mai frumoasă și mai fericită.😇🌙 Luna Nouă de pe 4 decembrie, ultima din acest an, coincide ca dată cu Eclipsa Totală de Soare. Va fi o Lună Nouă în zodia Săgetător ce vine către noi cu mult optimism și o energie bună. Este un moment prielnic pentru noi începuturi, schimbări și transformări, energia acestui fenomen oferindu-ți o nouă perspectivă asupra vieții tale.🌤 Eclipsa Totală de Soare ne îndemană către introspecție, dar și către schimbări radicale. Astfel, ea susține forța Lunii Noi și ne pregătește pentru o nouă etapă în viețile noastre.💫 Se spune că între momentele de Lună Nouă și în timpul celor de Lună Plină, foțele Universului sunt extrem de puternice. Orice dorință, intenție pură și sinceră, sădită în prag de Lună Nouă, pentru care lucrăm în perioada imediat următoare ei, va începe să se materializeze rapid.🌕 Luna Plină de pe 19 decembrie, guvernată de zodia Gemenilor, ne va oferi claritate, transparență, marcând o schimbare pe traiectoria destinelor fiecăria dintre noi.Iar apoi, chiar la finalul programului nostru de meditație și transformare, pe 24 decembrie, în Ajunul 🎄 Crăciunului, vom putea culege roadele muncii noastre de până acum, beneficiind de energia Crăciunului plină de pace, liniște și iubire ce se va pogorî peste noi, aducând în viețile noastre tot ce am sperat.Te invităm să parcurgi alături de noi aceste 21 de zile pentri tine, meditând pentru a aduce armonie și echilibru în viața ta, pregătindu-te să începi un Nou An cu forțe proaspete, cu speranță și puterea de a schimba lumea! 💖
 
️ Detalii organizatorice:
📅 Perioadă de desfășurare: 4-24 decembrie, în fiecare zi ⏰ Oră: 07:00 – 07:10 (câte o meditație zilnică live sau online – de luni până vineri live, sâmbăta și duminica online) 📌 Locație: ONLINE din confortul casei tale ✨ Trainer: Mihaela Roșianu - instructor yoga acreditat de Yoga Alliance SUA; formator autorizat; medic și terapeut nutriționist 💲 Preț: 210 lei *Programul nu este inclus în abonamente.* **Toți participanții la program vor avea acces la înregistrările claselor live de meditație, pentru a le putea accesa și practica oricând doresc.**‼ Rezervarea locului se poate face până pe 25 noiembrie ‼
 
✅ REZERVĂRI
Pentru a-ți REZERVA un loc:
👉 Finalizează și achită comanda.
Altă modalitate de rezervare:
  👉 intri pe site și să completezi formularul: hwcenter.ro/contact cu mențiunea „Program meditație”👉 achiți integral taxa de participare la sediul Harmony Wellness Center (Craiova, Str. Brazda lui Novac, Nr. 36, Etaj 3).
 
ℹ Pentru mai multe detalii ne poți suna la 0775.342.059 !